Prima pagină > ştiri la zi > Judecătorul din iad (V): 7 aprilie — fete torturate

Judecătorul din iad (V): 7 aprilie — fete torturate


Au toate câte 20 de ani. În aprilie 2009 au fost supuse primei anchete poliţieneşti şi primului proces judiciar. Ceea ce spun aceste fete acum pare un refren lugubru al unui cântec de Gulag: «M-au lovit cu pumnii în faţă», «Mi-au tras cu bastonul peste picioare», «M-au bătut pentru că nu am vrut să mă dezbrac», «M-au forţat să dezbrac slipii chiar dacă aveam ciclu», «M-au ţinut fără apă», «M-au judecat în 5 minute», «M-au condamnat fără vină». După asta, majoritatea au rostit aceeaşi frază: «Am plecat din Moldova şi nu mai vreau să revin».
Olga Scorici e în Italia acum. Cu sora şi cu mama ei. Moldova îi aminteşte de cea mai grea experienţă pe care a trăit-o în cei 20 de ani de viaţă. Pentru că în Moldova a avut loc 7 aprilie. Pentru că a fost arestată fără nicio explicaţie. Pentru că a fost forţată să se dezbrace în faţa poliţiştilor. Pentru că a fost bătută atunci când a refuzat să se dezbrace. Pentru că nu a avut în celulă măcar săpun şi apă ca să se spele de privirile şi râsetele poliţieneşti. Pentru că judecătorul nu a întrebat-o nimic şi a condamnat-o la 5 zile de detenţie. Pentru că nu a avut voie să îşi informeze părinţii despre toate câte i s-au întâmplat. Pentru că l-a văzut prima dată în viaţă pe tatăl său plângând: atunci când a găsit-o într-un izolator poliţienesc la 200 de kilometri de casă.
Judecătorul: 5 sutce — eşti bucuroasă?

«Atunci când ne-au reţinut, practic nu am înţeles ce se întâmplă. M-au trântit la pământ, apoi am fost buluciţi într-o maşină poliţienească — mulţi, foarte mulţi, unul peste altul, vreo 20 de persoane probabil. Acolo, la poliţie, m-au dus într-un birou unde erau 3 bărbaţi. Unul era în uniformă şi se făcea că scrie ceva la masă. Ceilalţi doi erau fără uniformă — mi-au zis să mă dezbrac. Am lăsat scurta, dar ei s-au răstit la mine, m-au înjurat şi au zis să dezbrac toate hainele, inclusiv chiloţii. Am spus că nu voi face asta. M-au bătut», îşi aminteşte Olga seara nefastă de 7 aprilie.

Pentru că a refuzat să se dezbrace, Olga a primit mai mulţi pumni, dar nu a cedat. Ea le-a spus că are o perioadă fiziologică şi nu va lăsa hainele pentru nimic în lume, în special în faţa unor bărbaţi. «M-au înjurat cu aşa cuvinte pe care nu le-am auzit niciodată în viaţă, ţipând: «La miting ai putut să te duci cu ciclu, dar aici nu poţi să te dezbraci?!» Pentru că am refuzat să mă dezbrac, m-au forţat să fac aşezări», mai spune Olga. În timp ce o supuneau acestor măsuri de tortură, cei trei bărbaţi din biroul poliţienesc nu au încetat să arate cât de mult se distrează pe seama ei şi cât de mult o urăsc. După această procedură, Olga a fost dusă, tot cu lovituri şi înjurături, într-o celulă fără utilităţi, unde a fost lăsată fără acces la baie, apă şi săpun timp de două zile.

«Simţeam că mă îmbolnăvesc de atâta murdărie, dar nu aveai cui te plânge. De aceea, când a venit un poliţist şi a spus că mergem la judecător şi pe urmă acasă, eram foarte bucuroasă», spune Olga. Poliţistul i-a dat de înţeles că va fi un proces formal, că e clar că Olga nu a comis nicio încălcare şi o va elibera imediat. «Când am intrat, am văzut un judecător tinerel. Mă gândeam că o să mă întrebe cum am fost arestată şi ce s-a întâmplat cu adevărat. Dar până m-am gândit, el a rostit: «5 sutce — eşti bucuroasă?» şi am fost scoasă afară. Am izbucnit în plâns, dar nu mă auzea nimeni», relevă Olga starea de deznădejde pe care a trăit-o. I s-a înmânat atunci o copie a hotărârii judiciare, semnată de judecătorul Dorin Popovici.

Peste câteva ore, o nouă mare minciună i-a fost servită. «Pe la ora 1 de noapte, au zis să îmi strâng lucrurile, că mergem acasă. Am ieşit, ne-au încărcat într-o maşină. Credeam cu adevărat că mergem acasă. Peste câtva timp, însă, am înţeles că suntem duse în altă direcţie. Când întrebam unde ne duc, primeam în schimb numai înjurături şi ameninţări. Aşa am ajuns la Drochia, la izolatorul poliţienesc. După atâta timp petrecut în celulă, am avut prima dată acces la un duş, desigur sub escortă», îşi mai aminteşte Olga.
I-au bătut sau i-au omorât?

În tot acest răstimp, tatăl Olgăi a bătut drumuri nenumărate. «Am înţeles de la gazda unde stătea Olga că nu a ajuns acasă la 7 aprilie. Am mers a doua zi la Poliţie şi am dat-o în căutare. Mi-a zis cineva că s-au făcut arestări la Chişinău. M-am dus la Comisariatul Central, am cerut să vorbesc cu un şef. M-au data afară ca pe un câine. Erau foarte mulţi părinţi afară, plângeau, strigau. M-am gândit atunci că nu ne dau copiii pentru că i-au bătut. Am strigat să vină şeful afară şi i-am spus în faţă că au bătut copiii şi îi ţin ascunşi sau i-au omorât», îşi aminteşte tatăl Olgăi.

În timp ce el cerea să o vadă pe Olga, aceasta era în drum spre izolatorul de la Drochia. A doua zi, a ajuns şi el la acel izolator. «Tatăl meu e un bărbat foarte puternic. Dar atunci când ne-am văzut, am răbufnit în plâns. Printre lacrimi, am văzut că plângea şi el. A fost prima dată când l-am văzut pe tata plângând. Dacă nu era familia mea, nu ştiu ce era să mă fac», îşi aminteşte Olga.

«Mi-a arătat vânătăile, a fost bătută, a fost silită să se dezbrace. Eram gata să dau tot de pe lume ca să îmi văd copilul acasă, dar mi s-a spus că nu e voie, că trebuie să împlinească termenul de 5 zile, căci aşa a decis judecătorul», spune tatăl Olgăi. «Dar de ce au dus-o atât de departe de casă, la 200 de km, am sunat sectoarele de poliţie din preajma noastră — toate aveau locuri disponibile,» mai spune el.

După eliberare, Olga a încercat să îşi caute dreptatea. Dar s-a ciocnit de injustiţie. De la MAI a fost trimisă la Procuratura Militară, de acolo — la medicul legist, iar medicul legist a zis că semnele de violenţă nu se mai văd. Familia Olgăi s-a văzut silită să renunţe la această luptă pentru adevăr şi justiţie. Aşa au renunţat chiar la R. Moldova. Mama, sora şi fratele Olgăi sunt în străinătate. Acum şi ea e acolo.
Universitatea «7 aprilie»

Nina, o tânără din sudul Moldovei, a absolvit în acest an facultatea. În aprilie tocmai îşi scria teza de licenţă. Dacă ar fi putut, ar fi completat teza cu un capitol despre arestul forţat şi despre prima judecată şi primul judecător. După arestul şi detenţia din aprilie, însă, a făcut totul ca să susţină cu bine examenele şi să plece. Ce noroc că mama ei muncea în Italia, la negru, şi a găsit un loc şi pentru fiica ei, proaspătă absolventă a unei universităţi din Moldova. A universităţii «7 aprilie».

Emilia are 20 de ani şi este din Chişinău. La 7 aprilie a fost luată de acasă de poliţişti, reţinută şi amendată cu 100 de lei. După ce s-a văzut scăpată din mâinile oamenilor legii, a avut un singur scop în viaţă — să plece din Moldova. «Nu ştiu când o să vină. Ne-a spus că nu o să vină degrabă», ne-a mărturisit mama ei. «A plecat şi gata, nu pot să vă spun nimic mai mult», a adăugat sora ei. Ele poartă încă o frică nedescrisă, crezând că poliţia poate descinde din nou în casa lor.
«Trebuia să fac nuntă, dar am fost arestată»

Marina este o altă tânără care a trecut prin acest calvar. Revenise din străinătate în martie 2009. Străbătuse Atlanticul cu un mare dor de cei apropiaţi şi de Moldova. În seara zilei de 7 aprilie era în ospeţie la sora ei. Pregăteau cina şi discutau despre cele auzite din presă. Era vorba, totuşi, de un eveniment nemaivăzut, de aceea au decis să meargă, împreună cu cumnatul, în centru, ca să vadă cu ochii proprii ce se întâmplă.

«Nu ştiu cu ce cuvinte să descriu ceea ce mi s-a întâmplat. În ruseşte ar fi «jestoko». Când ne-au luat la poliţie, am fost bătută peste faţă, peste picioare. Am ajuns la comisariat cu vânătăi deja. Dar ce cuvinte mi-au fost spuse, ce înjurături. Ce să mai zic de vânătăile mele, dacă vecinului meu i-a fost spart capul în ochii mei?» Ea spune că, la procesul judiciar care a avut loc la Comisariatul de Poliţie, judecătorul, Dorin Popovici, nu a întrebat-o nimic despre vânătăi şi tortură, pur şi simplu i-a aplicat pedeapsa de 5 zile de detenţie.

După ce a scăpat din detenţie, a făcut o acţiune în instanţă. «Am angajat un avocat. Eu nu am mai avut puteri să merg prin instanţe. Curtea de Apel a decis că acea condamnare a mea pe 5 zile de detenţie a fost ilegală.» Marina spune că nu a cerut atunci despăgubiri pentru toate câte i s-au întâmplat, a vrut doar să aibă un cazier curat, în care să nu existe o condamnare falsă. «Nu vreau nimic mai mult. Nici un fel de despăgubire, demisie, discuţie. În câteva săptămâni plec din Moldova, totul e pregătit deja, plec pe mult timp. Nu mă mai ţine nimic aici, arestul cela din aprilie a schimbat foarte multe în viaţa mea. Trebuia să fac nuntă atunci, care a fost amânată pentru că am fost arestată. Nu mai cred că pot avea o viaţă normală aici. Plec. Ceea ce iau cu mine — sunt amintirile din aprilie. Nu cred că aş putea uita vreodată ce mi s-a întâmplat», a spus la despărţire Marina.
P.S. Din considerente etice şi de securitate, numele unora dintre tinerele citate au fost schimbate.

Alina RADU, ZdG.md

Anunțuri
Categorii:ştiri la zi
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: