Cauza BREGA vs. MOLDOVA

SECŢIUNEA A PATRA | CAUZA BREGA c. MOLDOVEI (Cererea nr. 52100/08)
HOTĂRÎRE | STRASBOURG | 20 aprilie 2010
DEFINITIVĂ la 20 iulie 2010
potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie.
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.

HOTĂRÎREA în cauza BREGA c. MOLDOVEI
În cauza Brega c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuînd în cameră compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii, deliberînd în secret la 23 martie 2010, pronunţă prezenta hotărîre, adoptată în aceiaşi:

PROCEDURA

1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 52100/08) contra Republicii Moldova, depusă la 24 octombrie 2008, adresată Curţii în conformitate cu Articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) din partea cetăţeanului Republicii Moldova, dl Ghenadie Brega (“reclamant”).
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Jereghi şi dl N. Bayram, avocaţi cu practică în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în special, că poliţia l-a supus tratamentului inuman şi degradant şi ia încălcat dreptul la libertate şi siguranţă, precum şi libertatea de exprimare şi asociere.
4. La 18 februarie 2009, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea în fond a cererii odată cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 din Convenţie).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5. Reclamantul s-a născut în 1975 şi locuieşte în Pepeni. Dînsul este jurnalist.
6. Reclamantul este membru al organizaţiei non-guvernamentale Hyde Park din Chişinău, care pledează, inter alia, pentru libertatea de exprimare şi dreptul la întruniri paşnice. Urmare a unei demonstraţii organizate de această organizaţie non-guvernamentală la 8 mai 2008, fratele reclamantului, la fel unul din membri al organizaţiei, a fost reţinut şi plasat în detenţie. Urmare a faptului că reclamantul nu a reuşit să dea de urmă a fratelui său timp de două zile, el a decis să declare greva foamei.
7. La 10 mai 2008, orele 10:00 dimineaţa, reclamantul se afla în faţa clădirii Guvernului din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, purtînd o pancarta cu inscripţia „greva foamei pentru drepturi”, unde a început în tăcere protestul său. La scurt timp după, ofiţerii de poliţie l-au abordat şi i-au adresat întrebări în timp ce alţii îl filmau.
8. Aproximativ la orele 10:45, dimineaţa, de reclamant s-au apropiat două persoane îmbrăcate în civil. Într-o înregistrare video filmată de reclamant, una dintre persoanele care s-a apropiat, poate fi observată cum insistă asupra reclamantului întru încetarea filmării. Reclamantul a refuzat şi a spus că el este jurnalist care a declarat greva foamei. Reclamantul a cerut acestora să se prezinte cine sunt. Una dintre acele două persoane la lovit pe reclamant, aparent în mîină care ţinea camera de luat vederi, şi, folosind cuvinte necenzurate, l-a ameninţat cu răfuială fizică dacă acesta nu încetează filmările. Reclamantul se îndepărtează, susţinînd că el are dreptul să filmeze, şi solicită agresorului să se identifice. Agresorul spune că el este C.A., comandantul forţelor de poliţie de ordine specială regimentul „Scut”. El spune că el vrea doar să vorbească şi insistă asupra reclamantului întru încetarea filmărilor. Reclamantul a întrebat de ce acesta nu doreşte să vorbească în camera de luat vederi, la care C.A. i-a răspuns că el nu este actor să fie filmat. Reclamantul a solicitat documentele de identificare şi, în acel moment, primeşte o altă lovitură din partea lui C.A. Reclamantul a continuat să se îndepărteze, între timp fiind urmărit de cel de al doilea ofiţer de poliţie, care aparent prin violenţă pune capăt filmării. Pentru cîteva secunde, din imaginile prezentate, poate fi observat cum reclamantul a fost îmbarcat intr-o maşină a poliţiei şi escortat de la faţa locului.
9. Într-o altă înregistrare, filmată de politie din alt unghi de vedere, scena cu cei doi ofiţeri de poliţie şi reclamantul, poate fi observată de la distanţă. Filmarea încetează atunci cînd s-a apropiat ofiţerul de poliţie şi a pus capăt filmării într-un mod agresiv, imobilizînd reclamantul prin apucarea de haine şi mîini. Reclamantul a rugat ofiţerul de poliţie să nu folosească forţa şi a reiterat că el are dreptul să protesteze. Ofiţerul de poliţie i-a replicat reclamantului, precum că protestul care acesta la organizat încalcă drepturile altor persoane. La acel moment, doi ofiţeri de poliţie în uniformă s-au apropiat şi l-au reţinut pe reclamant. Dînşii l-au urcat într-o maşină a poliţiei, fără opunerea de rezistenţă din partea reclamantului.
10. Reclamantul a ajuns la Comisariatul de poliţie aproximativ la orele 23:00. Lucrurile sale personale au fost ridicate şi dînsul a fost chestionat aproximativ două ore. Potrivit reclamantului, el a insistat să fie informat cu privire la motivele arestării sale, dar fără nici un rezultat.
11. Reclamantul s-a aflat în detenţie timp de patruzeci şi opt de ore, în regim celular, într-o cameră de detenţie fără ferestre. Temperatura în celulă ajungea, la acel moment, la aproximativ paisprezece grade, iar reclamantul a fost îmbrăcat în haine subţiri. În celulă era o laviţă betonată, acoperită cu scînduri de lemn, dar fără nici un aşternut. Nu erau instalaţii sanitare şi reclamantul era nevoit să se roage de poliţişti pentru a fi condus la toaletă. Poliţiştii au reacţionat la cererea acestuia doar cu o oră sau două mai tîrziu şi doar atunci cînd reclamantul striga cu voce tare pentru a fi auzit de superiorii poliţiştilor. Unica apă potabilă care putea reclamantul să o consume era din chiuveta din toaletă. Pe parcursul detenţiei sale, nu i s-a oferit de mîncare şi vizitele erau interzise. În celulă ardea un singur bec cu consum redus de energie, care lumina în continuu, fără posibilitatea de a-l deconecta.
12. După douăsprezece ore de detenţie reclamantul s-a simţit rău. Solicitarea reclamantului cu privire la asistenţa medicală a fost ignorată şi doar în dimineaţa următoare a fost chemat un medic, reclamantul fiind transportat cu ambulanţa la spital. Medicii de la spital i-au stabilit diagnosticul nefrolitiază (pietre la rinichi) şi colici renale (dureri înţepătoare şi acute, provocate de pietre renale la blocarea uretrei), astfel fiind s-a decis internarea acestuia în spital. Cu toate acestea, ofiţerul de poliţie care îl însoţea nu a dat acordul la internare.
13. La 12 mai 2008, aproximativ la orele 11:00, reclamantul a fost escortat la Judecătoria sectorului Buiucani, unde i-a sa adus la cunoştinţă acuzaţia în comiterea contravenţiilor de opunere de rezistenţă reţinerii şi ultrajul împotriva colaboratorilor de poliţie. În special, poliţia l-a acuzat de faptul că acesta i-a numit „şobolani”, „laşi” şi „cîinii lui Voronin” cînd aceştia, în fapt, paşnic s-au apropiat de el.
14. La finele şedinţei de judecată, la orele 15:00, reclamantul a fost eliberat. Deoarece nu avea bani sau telefon mobil, dînsul a trebuit să se întoarcă la Comisariatul de poliţie pentru a-şi ridica bunurile sale; reclamantul nu avea şireturi la pantofi şi curea la pantaloni.
15. La secţia de poliţie s-a descoperit că memoria digitală a camerei sale video (aproximativ patruzeci şi cinci minute de film) a fost ştearsă. Dînsul a sigilat camera de luat vederi în prezenţa a doi martori care au semnat un act care să ateste condiţia predării aparatajului. Ofiţerul de poliţie responsabil de înregistrarea bunurilor reclamantului a refuzat să semneze actul respectiv. În aceeaşi zi, reclamantul a luat camera de luat vederi şi a prezentat-o unui specialist care a reuşit să recupereze 7-10% din conţinutul memoriei digitale şterse, inclusiv şi înregistrările descrise în paragraful 8 supra.
16. La 15 mai 2008, reclamantul a depus o plîngere la Procuratura Generală, contestînd acţiunile ofiţerilor de poliţie. El a sesizat faptul că ofiţerii de poliţie au încălcat mai multe prevederi ale Codului Penal. În special, dînşii l-au agresat fizic şi l-au insultat verbal, au împiedicat un protest paşnic, care se desfăşura în conformitate cu legea, în mod ilegal l-au lipsit de libertate pentru patruzeci şi opt de ore, şi în mod ilegal l-au percheziţionat, i-au ridicat bunurile sale şi i-au şters înregistrările video din memoria camerei sale. Cu toate acestea, la 26 mai 2008, plîngerea sa fost respinsă. Reclamantul a contestat. În contestaţia sa, reclamantul a mai adăugat precum că el a fost ţinut în condiţii inumane şi degradante şi lui nu i s-a acordat asistenţă medicală corespunzătoare.
17. Între timp, înregistrarea video agresiunilor verbale şi fizice a reclamantului în faţa clădirii Guvernului (a se vedea mai sus § 8) a stîrnit un scandal în mass-media. Mai multe posturi de televiziune au relatat despre acest eveniment şi au difuzat înregistrările video. Drept urmare, la 28 mai 2008, Ministrul Afacerilor Interne oficial a sancţionat disciplinar cei doi ofiţeri de poliţie, CA şi V.O. Reclamantului i s-a imputat că ar fi provocat ofiţerii de poliţie şi i-ar fi insultat opunîndu-se reţinerii. El, de asemenea, a fost descris drept o persoană cu tendinţe sistematice de tulburare a ordinii publice. Fără explicaţii adăugătoare, ofiţerii de poliţie au fost sancţionaţi disciplinar pentru încălcarea normelor de conduită, în special de un comportament neprofesional, lipsa de onestitate şi de faptul că nu s-au identificat.
18. La 5 iunie 2008, Judecătoria sectorului Buiucani a adoptat decizia, achitînd reclamantul asupra tuturor acuzaţiilor. După examinarea înregistrărilor video a confruntărilor reclamantului cu poliţişti şi a reţinerii din 10 mai 2008 (a se vedea mai sus §§ 8 şi 9), precum şi după audierea martorilor, instanţa a găsit acuzaţiile împotriva reclamantului drept false şi precum că acesta nu a insultat poliţia şi nu s-a opus reţinerii.
19. La 15 iunie 2008, Procuratura mun. Chişinău a respins contestaţia reclamantului, din motivul că acţiunile ofiţerilor de poliţie nu au constituit elementele unei infracţiunii. S-a constatat că reclamantul a insultat ofiţerii de poliţie numindu-i „şobolani”, „laşi” şi „cîinii lui Voronin” şi precum că cei doi ofiţeri de poliţie, care l-au agresat fizic şi verbal, au fost deja sancţionaţi pentru faptele lor. Reclamantul a depus cerere, contestînd această ordonanţă.
20. La 2 iulie 2008, Judecătoria sectorului Buiucani a respins contestaţia reclamantului depusă împotriva ordonanţei emise de Procuratura mun. Chişinău din 15 iunie 2008.
    1. II. DREPTUL NAŢIONAL RELEVANT
21. În conformitate cu Legea nr. 26 din 22 februarie 2008, în vigoare la momentul evenimentelor, prevedea că autorizaţia nu era necesară pentru desfăşurarea unei demonstraţii paşnice, dacă la aceasta participă mai puţin de cincizeci de participanţi.
22. Potrivit articolului 308 din Codul Penal, reţinerea sau arestarea ilegală se pedepseşte cu închisoare de pînă la doi ani.
23. În conformitate cu articolul 184 din Codul Penal, violarea dreptului la libertatea întrunirilor, săvîrşită de o persoană cu funcţii de răspundere se pedepseşte cu se pedepseşte cu amendă, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, sau cu închisoare de pînă la doi ani.
24. Potrivit Articolului 328 din Codul Penal, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu săvîrşită de o persoană cu funcţii de răspundere, acţiuni însoţite de aplicarea violenţei, se pedepsesc cu închisoare pînă la zece ani.
25. În conformitate cu articolul 249 din Codul cu privire la contravenţii administrative, persoanele care nu supun cerinţelor legale ale colaboratorilor de poliţie, se opun acestora sau insultă ofiţerii de poliţie, pot fi reţinute pînă la examinarea cazului lor de către o instanţă.
    1. ÎN DREPT
26. Reclamantul s-a plîns în temeiul Articolului 3 al Convenţiei, precum că a fost supus unui tratament inuman şi degradant. În special, dînsul s-a plîns de agresiuni verbale si fizice la care a fost supus înaintea reţinerii, precum şi cu privire la condiţiile necorespunzătoare de detenţie. Articolul 3 declară: “Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
27. Reclamantul a pretins că dreptul său la libertate, prevăzut de Articolul 5 § 1 din Convenţie, a fost încălcat, deoarece el a fost reţinut pentru aproximativ patruzeci şi opt oră fără motive legale. Partea relevantă a Articolului 5 stipulează: “1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: …(c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci cînd există motive verosimile de a bănui că a săvîrşit o infracţiune sau cînd există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvîrşească o infracţiune sau să fugă după săvîrşirea acesteia;”
28. De asemenea, reclamantul s-a plîns că reţinerea şi detenţia a condus la încălcarea dreptului său la libertatea de întrunire paşnică, garantat de Articolul 11 al Convenţiei, care prevede:
    1. “Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
    1. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”
    • I. ADMISIBILITATEA CAUZEI
29. Guvernul a susţinut că cererea este inadmisibilă, pe motiv că nu au fost epuizate remedii naţional. În special, Guvernul a pledat că plîngerea reclamantului în temeiul Articolului 3 a fost invocată pentru prima dată în faţa Curţii. În măsura în care reclamantul a invocat încălcarea în temeiul Articolelor 5, 10 şi 11 în cauză, dînsul putea iniţia o acţiune civilă şi, prin urmare, să solicite despăgubiri pentru pretinsele încălcări. Reclamantul nu căzut de acord cu argumentele Guvernului şi susţinut că a epuizat toate remediile naţionale.
30. În ce priveşte plîngerea reclamantului în temeiul Articolului 3 al Convenţiei, Curtea notează că reclamantul în mod explicit s-a plîns procuraturii despre tratamentul la care a fost supus, şi anume despre agresiuni verbale si fizice, precum şi despre condiţiile sale de detenţie. În consecinţă, obiecţia Guvernului nu poate fi admisă.
31. În ce priveşte plîngerile potrivit Articolelor 5, 10 şi 11 şi afirmaţia Guvernului că reclamantul ar fi trebuit să iniţieze o acţiune civilă cu privire la aceasta, Curtea reiterează că persoana nu devine obligată să utilizeze mai mult decît o singură cale întru redresarea pretinselor violări, atunci cînd există mai multe disponibile (a se vedea, de exemplu, Airey v. Ireland, 9 Octombrie 1979, § 23, Series A no. 32). Devine evident din circumstanţele faptice că reclamantul s-a plîns împotriva acţiunilor colaboratorilor de poliţie potrivit prevederilor Codului Penal. Guvernul nu a disputat precum că o asemenea procedură ar fi ineficientă vizavi de pretinse încălcări ale drepturilor reclamantului, garantate de Articolele 5, 10 şi 11. În consecinţă, obiecţia Guvernului, precum că reclamantul ar fi trebuit să încerce să acţioneze potrivit prevederilor din Codul Civil, urmează a fi respinsă.
32. Curtea consideră că plîngerile reclamantului ridică întrebări de fapt şi de drept care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor depinde de examinarea fondului, şi alte temeiuri pentru declararea acesteia drept inadmisibilă nu s-au stabilit. Prin urmare, Curtea declară cererea admisibilă. În conformitate cu decizia sa de aplicare a Articolului 29 § 3 din Convenţie (a se vedea mai sus § 4), Curtea va proceda direct la examinarea fondului acestor plîngeri.
    1. II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 § 1 DIN CONVENŢIE
33. Reclamantul a afirmat că reţinerea şi detenţia sa ulterioară a fost ilegală şi arbitrară.
34. Guvernul a susţinut că acţiunile colaboratorilor de poliţie au fost legale potrivit dreptului naţional şi a indicat asupra prevederilor Articolului 249 din Codul cu privire la contravenţii administrative (CCA), care prevede posibilitatea deţinerii în arest administrativ a unei persoane pentru nesupunerea cerinţelor legitime ale unui colaborator de poliţie. Guvernul nu a specificat exact ce a constituit acele cerinţe legitime.
35. Curtea reiterează că expresiile “legal” şi “şi potrivit căilor legale” din conţinutul Articolului 5 § 1 se referă în exclusivitate la dreptul naţional şi statuează obligaţia de a se conforma prevederilor legale materiale şi procesuale respective. Cu toate acestea, “legalitatea” detenţiei interpretată doar prin prisma dreptului naţional nu constituie întotdeauna un element decisiv. Curtea suplimentar urmează să fie convinsă de compatibilitatea detenţiei în speţă cu scopurile Articolului 5 § 1 din Convenţie, care rezultă în prevenirea privării persoanelor de libertate într-un mod arbitrar (a se vedea Anguelova v. Bulgaria, no. 38361/97, § 154, ECHR 2002-IV, şi Fedotov v. Russia, no. 5140/02, § 74, 25 Octombrie 2005).
36. Curtea consideră că detenţia reclamantului a căzut sub incidenţa Articolului 5 § 1 (c) din Convenţie, prin faptul că se impunea necesitatea aducerii acestuia în faţa autorităţii legale competente, fiind suspectat de comitere a contravenţiei.
37. Nu se dispută faptul că poliţia, la reţinerea reclamantului şi aducerea acestuia în Comisariatul de poliţie a urmat procedura prevăzută de articolul 249 CCA.
38. Curtea notează că reclamantul a fost reţinut şi acuzat de comiterea contravenţiilor de opunere a rezistenţei la reţinere şi ultrajul împotriva colaboratorilor de poliţie. Este evident din conţinutul înregistrării video şi acest fapt a fost confirmat şi de instanţă judecătorească naţională, care achitat reclamantul, (a se vedea mai sus § 18) că acuzaţiile împotriva lui au fost false şi dînsul nu a comis nicio acţiune din cele imputate. În astfel de circumstanţe, şi avînd în vedere absenţa oricărei „suspiciuni rezonabile” în sensul articolului 5 § 1 (c), Curtea consideră că detenţia reclamantului sub acuzaţii false, precum că el s-ar fi opus reţinerii şi ar fi insultat ofiţerii de poliţie, nu poate fi considerată una „legală” în sensul Articolului 5 § 1 al Convenţiei. Prin urmare, o încălcare a acestor prevederi a avut loc.
    1. III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE
39. Reclamantul a pledat că ofiţerii de poliţie urmau să fie pedepsiţi în conformitate cu Codul Penal, şi nu doar admonestaţi, şi precum că a existat o încălcare a Articolului 3 din Convenţie, în special atunci cînd el a fost lăsat să sufere fără vre-o asistenţă medicală timp de douăsprezece ore. Potrivit acestuia, reţinerea şi plasare în detenţie în condiţii dure au fost destinate întru pedepsirea lui pentru că protestele în faţa clădirii Guvernului şi să-l descurajeze să facă acelaşi lucru în viitor.
40. Guvernul a susţinut că ofiţerii de poliţie nu au lovit reclamantul, ci doar i-au ordonat să oprească filmarea şi au îmbrîncit camera de luat vederi. În orice caz, autorităţile au examinat plîngerea depusă de reclamant şi ofiţerii de poliţie în speţă au fost sancţionaţi disciplinar de Ministrul de Interne pentru comportamentul lor. În ce priveşte condiţiile de detenţie a reclamantului în cauză, Guvernul a susţinut că termenul de detenţie a fost prea scurt pentru ca suferinţa să atingă gradul minim de severitate necesar pentru a da naştere unei încălcări a Articolului 3 din Convenţie. Guvernul a subliniat cazul Hyde Park şi alţii c. Moldovei (nr. 4) (nr. 18491/07, § § 37-39, 7 aprilie 2009), în care capetele de plîngere privind condiţiile precare de detenţie a fost declarat inadmisibil din cauza duratei scurte de detenţie.
41. Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, rele tratamente urmează să atingă nivelul minim de severitate pentru a fi încadrate sub protecţia Articolului 3. Aprecierea acestui nivel minim este relativă prin definiţie; aceasta depinde de toate circumstanţele cauzei, precum durata tratamentelor, efectele fizice şi psihice şi, în anumite cazuri, sexul, vîrsta şi starea sănătăţii victimei (a se vedea Kudła v. Poland [GC], nr. 30210/96, § 91, ECHR 2000-XI, şi Peers v. Greece, nr. 28524/95, § 67, ECHR 2001-III). Deşi scopul unui asemenea tratament este un factor care urmează a fi luat în consideraţie, în special dacă a fost îndreptat spre umilirea sau degradarea victimei, absenţa unui asemenea scop nu atrage în mod inevitabil constatarea lipsei violării Articolului 3 (a se vedea Peers, pre-citat, § 74).
42. Guvernul a motivat precum că ofiţerii de poliţie doar au îmbrîncit camera de luat vederi a reclamantului dar nu l-au lovit. Curtea cade de acord că agresiunea fizică nu era de natură să provoace dureri fizice, dar mai degrabă a fost un act de intimidare. După ce reclamantul a fost abuziv reţinut şi plasat în detenţie pentru patruzeci şi opt de ore (a se vedea mai sus § 38). În timpul detenţiei reclamantul a suferit un acces de colici renale, o situaţie care, deşi nu pune în pericol viaţa, provoacă, de obicei, dureri extreme. În ciuda cererii reclamantului de a fi consultat de un medic, în seara zilei de 10 mai 2008, un medic a fost chemat doar a doua zi dimineaţa, cu doisprezece ore mai tîrziu. În plus, pe tot parcursul detenţiei sale, reclamantului i-a fost frig, temperatura în celula a fost de aproximativ paisprezece grade şi el era îmbrăcat în haine uşoare, şi nu i-a fost dat nici un aşternut.
43. Guvernul a declarat că, avînd în vedere durata scurtă de detenţie, gradul de severitate solicitat de Articolul 3 nu a fost atins. Curtea nu este convinsa de acest lucru, în special atunci cînd analizează cumulativ toate circumstanţele expuse mai sus şi suplimentar ţinînd cont de starea de sănătate a reclamantului la momentul respectiv. Curtea consideră că tratamentul aplicat reclamantului ar putea fi calificat cel puţin drept fiind unul degradant. În consecinţă, a existat o violare a Articolului 3 al Convenţiei.
    • IV. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 11 DIN CONVENŢIE
44. Reclamantul a susţinut că a existat o încălcare a Articolului 11 din Convenţie.
45. Guvernul a susţinut că nu a existat nici o ingerinţă în libertatea reclamantului de întrunire, deoarece el nu a fost reţinut pentru că a protestat, ci doar pentru refuzul său de a se conforma cerinţelor ofiţerilor de poliţie. În special, potrivit Guvernului, poliţia l-a reţinut, pentru că el a refuzat să vorbească cu ei cu condiţia deconectării camerei de luat vederi.
46. Spre deosebire de poziţia Guvernului, Curtea consideră că reţinerea reclamantului a constituit „o ingerinţă a unei autorităţi publice” în dreptul la liberă întrunire în sensul primului aliniat al Articolului 11. Astfel de ingerinţe ar duce la o încălcare a Articolului 11 cu excepţia cazului cînd acestea sunt „prevăzute de lege” se potrivesc scopurilor înserate în dispoziţiile aliniatului 2 al Articolului nominalizat şi sunt „necesare într-o societate democratică” pentru a atinge aceste scopuri.
47. Curtea notează că protestul reclamantului s-a desfăşurat în corespundere cu Legea privind întrunirile (a se vedea mai sus § 21), protestul a rămas a fi paşnic şi nicidecum nu tulbura ordinea publică. Nici filmarea disensiunilor cu colaboratorii de poliţie nu a fost contrară legii. Reclamantul a continuat să fie paşnic şi politicos, chiar după ce a fost apucat de haine de colaboratori de poliţie şi nu s-a opus reţinerii nici într-un mod. În astfel de circumstanţe, ingerinţa în dreptul său de întrunire nu poate fi considerată una legală în sensul legii naţionale. Prin urmare, a avut loc violarea Articolului 11 din Convenţie.
    • V. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENŢIE
48. Reclamantul, de asemenea, a invocat încălcarea Articolului 10 din Convenţie. Întrucît această plîngere se referă la aceleaşi aspecte precum cele apreciate deja potrivit Articolului 11, Curtea nu consideră necesar să examineze separat acest capăt de cerere.
    • VI. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
49. Articolul 41 din Convenţie prevede: “Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
    • A. Prejudiciu
50. Reclamantul a pretins 10.000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.
51. Guvernul şi-a exprimat dezacordul în privinţa acestei sume şi a susţinut că solicitările reclamantului sunt excesive şi neprobate.
52. Avînd în vedere încălcările constatate mai sus, Curtea consideră că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este justificată în acest caz. Apreciind echitabil, Curtea dispune achitarea 8 000 Euro în favoarea reclamantului.
    • B. Costuri şi cheltuieli
53. La fel, reclamantul a pretins suma de 1 000 Euro pentru costuri şi cheltuieli judiciare suportate în cadrul procedurilor în faţa Curţii.
54. Guvernul a disputat suma şi a susţinut că aceasta este una excesivă.
55. Potrivit propriei jurisprudenţe, Curtea urmează să aprecieze dacă costurile şi cheltuielile solicitate au fost reale şi necesar suportate de reclamant, precum şi dacă acestea sunt rezonabile în cuantumul său (a se vedea Nilsen and Johnsen v. Norway [GC], no. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII). Curtea, în acest sens, poate avea în vedere aspecte cum ar fi numărul de ore şi tarifele de retribuire a muncii necesare. (a se vedea Iatridis v. Greece (just satisfaction) [GC], no. 31107/96, § 55, ECHR 2000-XI).
    • În prezenta cauză, oricum, reclamantul nu a prezentat Curţii nici o dovadă întru susţinerea pretenţiilor sale în acest sens. Astfel, Curtea decide să nu-i acorde nici o sumă vizavi de acest capăt.
    • C. Penalităţi
56. Curtea consideră oportun ca penalitatea de întîrziere să fie bazată pe rata minimă a dobînzii Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei procente.

DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenţie;
3. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenţie;
4. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 11 din Convenţie;
5. Hotărăşte că nu este necesară examinarea capătului de cerere sub aspectul Articolului 10 din Convenţie;
6. Hotărăşte:
   • (a) că Statul reclamat va achita reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care prezenta hotărîre va deveni definitivă, potrivit Articolului 44 § 2 din Convenţie, suma de 8 000 Euro (opt mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, suma care urmează a fi convertită în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data executării, plus orice taxă care poate fi încasată;
   • (b) că din momentul expirării termenului mai sus menţionat de trei luni pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente;
7. Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.

Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 20 aprilie 2010, în conformitate cu articolul 77 § § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza Grefier Preşedinte

• sursa: justice.md
• textul în engleză al hotărîrii
• prima instiintare [20 aprilie 2010] – ZdG scrie
• CEDO a condamnat azi R.Moldova în cazul Avornic! [20.04.2010]